Drumul…

Mi s-a luat ceata de pe ochi si incep sa gandesc..Un drum alb acoperit cu petale frumos mirositoare dar si cu lacrimi, imi face cu ochiul..Il salut dar inca nu pasesc pe el..mai astept ca raza de soare sa se astearna sus..pe bolta cereasca,..Pasarelele se joaca linistite si ingana cantecele care imi rasuna pana si in cel mai ascuns coltisor de minte, suflet si inima..Zambesc..fizic ca sufleteste nu se poate…sunt prea multe…Sunt tot mai aproape de aparenta fericire..chiar daca o sa ma ocoleasca si de data asta, o sa fiu fericita ca s-a uitat la mine catusi de putin..Astept ca soarele sa-mi trimita “tributul”…astept sa privesc, sa ating si sa imbratisez..Mi-e dor de imbratisarea rupta din soare…de privirea care imi trezeste atata sentimente frumoase si inocenta..de mana care ma cuprinde cu speranta, speranta unui copil care viseaza la mai mult..Astept toate astea iar in curand durmul se va deschide sau deschis e, dar eu ma v-oi apropia si v-oi pasi cu drag pe el incercand sa nu strivesc petalele care sunt asternute.. si care sunt prea pretioase sa moare sub pasii grei ai sufletului meu..caci fizicul e inexistent, el nu mai exista din clipa in care am spus ultimul stop …