Regasire si despartire

Nu credeam vreodata ca o sa traiesc aceeasi senzatie pe care am trait-o acum 5 ani cand am pierdut-o pe I…Eram copilut acum 5 ani, un copil inocent care nu stia ce inseamna suferinta, dar am aflat, am aflat dupa ce s-a dus..
Stateam pe trotuarul care troneaza in fata blocului de cand ma stiu si imi doream doar sa se termine chinul, sa plece, sa nu mai sufar…Cu cat se indeparta cu atat simteam ca sufletul meu a pierdut ceva, si chiar a pierdut, a pierdut cea mai draga persoana din viata mea…Aveam pe mine niste pantalonasi rupti in genunchi, nu de saracie ci de nezdravanie, un tricoul alb, care devenise crem…si picioarele goale…Visam si plangeam..Nu stiam prea bine de ce plang, stiu doar ca asa am tinut-o 1 sapt, la micul dejun, la pranz si la cina, m-am izolat si nu mai acceptam pe nimeni langa mine…
Insa azi abia am inteles de ce am plans, azi am inteles ce am pierdut cu adevarat…Mi-a fost rusine sa o privesc in ochi si sa-i spun ca altcineva i-a luat locul, crezand asta, dar azi mi-am dat seama ca nimeni nu-i poate lua locul, nimeni!!..
Am depanat amintiri ieri pentru ca azi din nou trona senzatia despartirii…din nou simteam ca ceva o sa se intample, din nou emotia plecarii…Din nou aceasi senzatie de panica, de frica, de singurate…din nou singura fara ea….Insa de data asta nu o sa mai plang pentru ca mi-am dat seama ca nu am pierdut-o..e tot ea, tot Io. a mea…
La despartire am primit ce niciodata nu mi-a fost dat sa aud..”nimeni nu a reusit sa te inlocuiasca in orasul ala mare”..Sperante, zambete, fericire si lacrimi….lacrimi de placare si de regasire…de prietenie…lacrimi sterse cu mainile ei si cu mainile mele..