Promit!

Sa pleci? Acum? Sa ma lasi in abisul asta? Sa refacem ghemul neinceput de mohair ? Sa destramam visul? Pentru ce? Pentru o clipa de placere , si-atat? Ma lasi in pragul usii cu lacrimile in maini, cu sufletul departe, cu ochii impietriti de spaima drumului gol pe care il am in fata…Zambesti, lin si dulce, imi stregi lacrima si pleci.Intr-o clipa, asa cum ai venit. Imi promiti ca n-o sa dureze o vesnicie plecarea, ca tu esti al meu, ca eu sunt a ta. Ca noi suntem unu! Nu vreau sa mai pleci, inca odata. Nu vreau sa ma transform din nou in piatra. Nu ma lasa sa-mi irosesc din nou lacrimile, sunt ultimele care mi-au ramas. Spune-mi ca totul e un vis urat, ca tu esti realitate mea cea mai frumoasa. Zambesti din nou , dar zambetul tau de data asta imi strapunge inima, si-o transforma in bucatele mici. Am inteles! Tu , din nou, ma lasi , pe acelasi prag, in aceeasi usa, cu aceleasi lacrimi, si cu iluzia iubirii perfecte, distrusa. M-ai pus sa-ti promit ca o sa te astept, promit! Dar promite-mi ca ai sa te intorci!?